Oamenii își adună banii în batistă , în punguță , la saltea , în cont , în fonduri de investiții. Mirosul banilor le stârnește bandiților pofta furtului. Stoica a inventat Caritas , Vântul a inventat FNI pentru că oamenii aveau bani. După revoluție s-au returnat banii din părțile sociale , s-au dat prime , al XIII-lea salariu. „omuleții ăștia au bani și nu știu la ce-s buni , mai bine îi luăm noi” așa îi motiva Vântul pe salariații FNI și apoi GELSOR. Și i-au luat. Acum bani mulți sunt la CNAS și la Pilonul II de pensii. La CNAS se adună 10 miliarde de euro , mulți bani. Mare miză pentru politicieni și pentru „mafia din sănătate alcătuită din hibrizi între hidră și căpușă„(definiția lui Claudiu Năsui). Vlad Voiculescu Ministrul Sănătății anunță ,la preluarea mandului în coaliția PNL-USRPLUS-UDMR , că România are nevoie de un sistem de asigurări de sănătate private. Adică cum ? cele 10 mld euro să nu mai fie controlate de politic ? adică asiguratul să aibă dreptul la alegere ? Mare greșeală domnule Ministru ! Tu vrei ca românul să poată merge unde crede el că poate primi cel mai bun și profesionist tartament , unde empatia cu pacientul înlocuiește aroganța actualilor ? Nu se poate așa. Mafia se organizează. Ministrul Voiculescu anunță concursuri transparente pentru șef CNAS , pentru șefi județeni CNAS , pentru secretarii de stat din minister. Adică tu vrei ca meritocrația să înlocuiască clepotocrația , și baronii locali să nu aibă cuvânt la numiri ? Mare greșeală. Să participe la concurs un absolvent de Oxford ? Ce Duță nu-i bun ? Ce cauți tu un economist să conduci Ministerul Sănătății ? Să vină un medic , spune mafia și la fel gândește poporul. Brigitte Bourguignon , Ministru Sănătătii în Franța , este de profesie secretar pentru cabinete medicale , iar Hugo de Junge , Ministrul Sănătății în Olanfda este învățător și manager în educație. Ministrul sănătății nu trebuie să știe să facă injecții , să opereze pe creier , să pună diagnostic. El trebuie să-și fi însușit principii de management , să facă politici medicale care să asigure servicii de calitate , să stimuleze personalul medical la dobândirea cunoștințelor despre utilizarea echipamentelor moderne , la educarea pentru o relație empatică cu pacientul , la eficientizarea cheltuielilor din banul public. Aceasta inseamnă reformă și-un medic n-o face pentru că ar primi oprobiul breslei. Un exemplu …O operație pentru extirpare fiere la privat costă 3.000 lei , cu analize. La stat această operație este gratuită. Te prezinți la medicul chirurg , se angajează ptr operație dar are nevoie de analize și te trimite la cabinetul soției/fiicei și aici plătești. Intri în spital și dai bani la asistentă , la anestezist , altfel totul este gratuit. Te faci bine , confirmi și mulțumești dlui doctor. Indiscret arunci ochiul pe cerea de decontare către CNAS și vezi că dl doctor decontează 7.500 lei. Curat gratuit ! CNAS este vaca de muls a spitalelor de stat. De aceea trebuia alungat Vlad Voiculescu , ptr că intenționa să porneasă acțiunea asigurări medicale private. Politicienii PSD+PNL+UDMR au pus ochii pe o altă punguță cu multi bani. Pilonul II de pensii private !

Leave a Reply