Sâmbătă 10 Martie 2018 , plec spre birou , pe jos. Duc sacul cu gunoi la platforma de lângă bl 28 de pe strada Poporului. Trebuie să-ți exersezi aptitudinile de baschetbalist aruncând de la distanță sacul într-unul din cele două containere. Eu am reușit , se pare că alții nu , ptr că toată platforma este plină de saci răvășiți de “căutătorii după pâinea noastră cea de toate zilele” , oameni sau câini. Mizerie și duhoare ! Aceste platforme trebuiau să aibă patru containere ptr diferite tipuri de deșeuri menajere. Trebuiau întreținute prin spălare cu apă și dezinfectanți(așa este proiectul finanțat Phare în anul 2007) , de către un angajat al operatorului de salubritate. Plec gândindu-mă cum un proiect modern , conceput și realizat cu mare efort , ajunge o ruină dacă este administrat de niște incompetenți ! Gânduri , avalanșă de gânduri ! Oamenii sărmani caută resturi de mâncare la gunoi ? În perioada 2004-2007 funcționa cantina socială , unde 184 de familii necăjite primeau hrană caldă , din 1 Noiembrie până-n 30 Martie ! De ce s-a desființat ? Merg ! Mă întâlnesc cu Mircea ! Îmi relatează despre suferințele soției sale care , pe fondul unei imunități scăzute , a slăbit 20 kg . “N-o recunoști dacă-o vezi”. “Orașul nostru a juns o ruină. De ce oare ?” , întreabă Mircea. “Ptr că niște proști ca tine au crezut în minciunile lui Iordache , nu în parcul industrial promovat de mine” ! Acest Mircea a fost ademenit cu promisiunea că va fi director la tabăra de pictură. Acum el își arogă chiar și inițiativa acestei tabere. Dileala este o boală grea ! Merg ! La ghereta “gogoașa ineluș” , o gogoșerie pe rulotă , amplasată în Piațeta Decebal , pensionari și tineri așteaptă o nouă șarjă de “inelușe”. Merg ! Mă întâlnesc cu “generalul” , una din personalitățile Medgidiei. Îmi relatează cum a trecut prin experiența unui atac cerebral , despre cheltuielile cu operația și despre cât îl va costa operația ptr niște “supape noi la inimă”. “Am vrut să-mi cumpăr mașină , acum dau banii ptr sănătate” . Unde s-au dus banii pe care acest om i-a plătit de-a lungul vieții sale prin CASS ? Asigurări de sănătate ? La plată da , la serviciu de sănătate nu ! I-am relatat “generealului” o situație. Firma mea plătește ptr persoanele cu handicat(după o OUG psdistă din septembrie 2017) , 10.000 lei pe lună. O cheltuială de 120.000 lei pe an. Unde ajung acești bani ? În salariile bugetarilor. O persoană cu handicap din Medgidia are nevoie de o proteză de șold. A cerut ajutor la “casa de sănătate”(???). Răspunsul , “putem să vă dăm un baston , chiar ajustabil pe înălțime. Nu subvenționăm proteze ptr persoanele cu handicap” ! Și banii ? Unde se duc banii ? Merg ! Mă întâlnesc cu Deniz. O întreb cum se simte ? “Rău , m-am hotărât să plec din acest oraș. Mă leagă de acest oraș doar două pietre în cimitir. Prietenii mei au plecat. Am scos la vânzare mașina și casa. Pleeeec !”. Merg ! “Salut dom’ inginer “ strigă din dealul străzii Rahovei , Ainur. Ainur este unul din eșuații Medgidiei , un fost boxer , vicecampion național. Cu paharul , din plastic , pe jumătate golit , îmi strigă “hai să bem , azi este ziua noastră, sunt mucenicii”. Un mucenic sacrificat al boxului , care atunci când era în glorie nu se gândea că va avea nevoie de o meserie ca să poată trăi. Fericirea lui Ainur constă într-un pahar cu băutură și evocarea momemtelor de glorie. “Dă-mi un ban !” . Îi dau ! “Stai să-ți arăt niște eschive și cum se dă un croșeu”. Lasă Ainur , altă dată. “Eu sunt bine , să-l vezi pe Vasile Bărbat , care a fost dublu campion național , este vai de el !” , spune Ainur în timp ce eu Merg ! “Salut dle doctor !” . “Salut dle inginer” , mi se răspunde. “De ce ne întâlnim așa de rar ?” . “Eu am de lucru , fac oferte , negociez contracte , organizez lucrări” . “Mai stai în Medgidia ?” . “Da !” . “Sunt dezgustat de acest oraș și de conducătorii săi. Policlinica este o ruină și demolatorul este bine merci , consilier județean la PNL. Spitalul fără policlinică pierde clasificarea. Vor pleca și puținii medici care mai sunt. Cel ce dădea cu “broasca” prin saloane este acum director de spital ! Mare rușine !” , mărturisește cu năduf dl doctor. Merg ! Mă întâlnesc cu nenea DD , un pensionar de aproximativ 75 ani ! Îl numesc așa ptr că nu-mi amintesc numele său , dar îmi amintesc o pățanie cu nenea DD. Când PD-L avea sediul la berărie , nenea DD , care locuiește în zona , se număra printre membrii pe care-i numeam în secțiile de votare , ca să-și completeze pensia cu o indemnizație. Într-o zi vine cu o listă de susținere ptr Dan Diaconescu , care promitea , în schimbul susținerii candidaturii sale la președinție , 20.000€ fiecărui român. Am încercat să-l conving că este o minciună. N-am reușit ! Fac o ultimă încercare “20 mil de români înmulțit cu 20 de mii fac 400 miliarde euro , România produce 150 mld pe an. De unde ia Diaconescu acești bani ?” , îl întreb eu pe nenea DD. “Știe el. Dacă așa a spus omul , așa va face !” , vine răspunsul. Conversație cu DD ! Eu , “ce mai faceți ?”. El , “bine , am fost la club , ne-a făcut dom’ primar club nou. Ne-a dus la mânăstire. Acolo ne-a pus la masă. Este bine !”. Eu , “mai credeți în banii de la Dan Diaconescu ?”. El , “dl Dănuț sigur ne dădea banii dacă ăștia cu statul paralel nu-l băgau la pușcărie !”. Din depărtare se aude muezinul care se roagă ! Se roagă ptr locuitorii orașului în suferință ! Se roagă ptr musulmani , ptr creștini , ptr oameni ! Rezonează cineva , din împărăția cerească sau din cea pământească , cu această rugă ? Suferință la cei ce vor să trăiască aici și locul nu-i prielnic ! Mulțumire(?) la cei ce se mulțumesc să viețuiască , aici !
P. S. “Comunitatea unită” , aspirația mea , nereușită , ar fi putut aduce oamenilor încrederea în ei , apoi încrederea între ei și la sfârșit încrederea în instituții ! Era o cale bună spre ARMONIE ! “Armonia ca unitate a diversităților și a concordanței discordanțelor” !!!
Și eu îți mulțumesc!
as avea o rugaminte d-na Dobre. ne puteti spune din sursele oficiale , care a fost suma totala alocata pentru vaca de lapte pentru anul 2016 ,respectiv 2017 si totodata efectivul eligibil aferent anilor amintiti. asta, pt a face cunoscut cit mai multor fermieri care au acces la informatie .