Excentricii si Negaționiștii !

Cum de s-a produs surpriza Trump în America ? Saltimbancul , care nu credea că va câștiga , a ajuns Președintele ! Cum de s-a produs surpriza Brexit , când David Cameron , organizatorul referendumului , știa că “remain” sunt mai mulți decât “leave” ? Clovnul Nigel Farange devine Moise al britanicilor , în părăsirea Europei ! Moise i-a scos pe evrei din Egipt cu toiagul , Farange i-a scos din UE pe britanici cu autobuzul(pe care era scris “530 milioane de lire plătim săptămânal la bugetul UE”) ! Bogdan Ghiu , unul din excepționalii contemporani , găsește o explicație !

Tehnologia mass-media alternativă a produs “jungla urbană” care generează așa mult zgomot că sunt acoperite mesajele din “codru și Câmpie” adică din periferia(fly over country) unde se coc resentimentele față de progresism. În “codru și la Câmpie” adică la loc de “umbră și de uitare socială” înmugurește Ura față de nou ! “Corectitudinea stilistică” caracterizată ca fiind un mesaj articulat , explicit , transparent , narativ are ca însoțitor “Umbra” ! Umbra este “incorectitudinea stilistică” , strigătul nearticulat , urletul animalic , imprecația , neadaptabililor , care nu ajunge în jungla urbană ! Țipătul este al celor pentru care progres înseamnă schimbarea profesiei , schimbarea locului de muncă , schimbarea domiciliului , a valorilor tradiționale ! Pentru aceștia Progresul este un Coșmar deoarece educația lor precară le limitează accesul la noile oportunități ! Rezultatul ? Cei din “fly over country” țipă în surdină și “votează năuc” !

Ce se întâmplă în “jungla urbană” ? Când “țipătul în surdină” se manifestă prin “votul năuc” , politicienii , ideologii , filosofii caută distincția dintre Adevăr și Minciună ! Apelul la “cinismul antic” este soluția ! “Legătura dintre cinism și adevăr se găsește în Corectitudinea Politică , care azi este ținta tuturor recuperărilor regresiv conservatoare , care din insulare tind să devină continent sau lumea însăși.” “Negaționiștii care nu pot spune Deschis că Revoluția Franceză n-ar fi trebuit să aibă loc , că Holocaustul n-a avut loc(sau că nu contează așa mult) , dar Urlă că încălzirea globală nu are loc , că drepturile omului nu trebuiau legiferate și Corectitudinea Politică este o prostie neomarxistă ! Acești negaționiști sperau că vor găsi un clov , un nebun , un temerar “incorect politic” care să facă treburile murdare și care să transforme Negaționismul într-un program politic !” Așa din “umbră și uitare socială” au apărut Trump , Putin , Farange , Erdogan care afirmă că liberalismul este mort și că supunerea la dogme sau ideologii totalitare este viitorul ! “Cei care , în coruri tot mai vaste , contestă Corectitudinea Politică o fac , spun ei , în numele adevărului , al dreptului democratic la opinie , în numele libertății de expresie(invocă valori liberale ptr susținerea valorilor conservatoare). Corectitudinea Politică este denunțata ca opunându-se adevărului ! Accesul la adevăr este obstrucționat de Corectitudinea Politică , spun negaționiștii , contribuind la fascizarea opiniei publice !” Fasciștii reclamă dreptul la adevărul lor , legionarii reclamă dreptul la adevărul lor , rasiștii reclamă dreptul la adevărul lor , comuniștii reclamă dreptul la adevărul lor , credincioșii reclamă dreptul la adevărul lor . “Adevărurile lor trebuie re-instituite , re-afirmate pentru că Corectitudinea Politică , spun ei , a impus adevăruri false “adevăruri făcute , nu născute !” Adevărul rasist , adevărul fascist , adevărul legionar , adevărul comunist , adevărul mitologic trebuie să devină singurul ADEVĂR , prin afirmarea și susținerea lui publică ! “Prea și-au luat-o-n cap diferiții , marginalii , devianții , ciudații ! Enough is enough !”

Care este instrumentul din “toolbox-ul” adversarilor Corectitudinii Politice ? Adevărul descoperit de ei ! Adevărul lor este un instrument , mai degrabă o armă , împotriva celorlți ! Ei dețin adevărul despre ceilalți ! Analiza , dezvăluirea , nudarea EU-ului lor nu se supune operației de cercetare !

P. S. Idei din Postfața , scrisă de Bogdan Ghiu , la Curajul Adevărului , Michel Foucault ! Bogdan Ghiu , autor , traducător , bucureștean cu școală făcută în Constanța !