„Credința a fost una din descoperirile fabuloase ale omului , poate cea mai însemnată. La începuturile sale cât de cât decente , puterile omului îi erau limitate , odată cu ele și înțelegere. Nu știa până unde ține pământul sau ce bântuie în bezna mărilor. Dintr-un cârcel credea că L-a prins dracu’ de picioare. Când tuna de pretutindeni , timpanele îi tremurau îngrozite. Și , totuși , omul era făptura supremă pe care milioane de ani ale Vieții terestre o programaseră să învingă. Cum a biruit toate fenomenele pe care nu le putea înțelege și controla ? A dus o dublă luptă concomitent : una lăuntrică și alta exterioară. Ne interesează prima. Cu cine avea de-a face ? Cu Necunoscutul-Imprevizibil-Mai-Presus-de-Puterile-Lui. Și , întrucât omul era o formă de viață îintr-o uriașă înlănțuire a Vieții , Necunocutul-Imprevizibul-Mai-Presus-de-Puterile-Lui negreșit avea și El de-a face cu viața-exista , tuna , se manifesta , deci era viruși cât se poate de real. Iar omul , neputând să-L răpună, trebuia măcar sa-L domolească , sa și-L apropie , să-i facă naibii , ceva . I-a facut cinste(cu tot felul de jertfe și pomelnice) , ba chiar s-au înrudit (Atribuindu-i trăsături omenești , fiindcă omul gândea doar în categoriile sale) , apoi i-a pretins ajutorul , S-a autosugestionat , s-a încrezut în Marele Necunoscut , s-a convins că îi simte ocrotirea. Totul era posibil și real, uneori miraculos , întrucât vorbim acum doar decplanul lăuntric al omului. În exterior însă , lupta se consuma neschimbată: tunetul îi bubuia în urechi atunci când se întâmpla ; moartea survenea atunci când se întâmpla și tot așa. Doar o schimbare fundamentală intervenise : omul simțea acum o putere lăuntrică nebănuită , ce îl ajuta să înfrunte provocările vieții; o mână nevăzută și ocrotitoare , venită parcă de nicăieri : credința (care indiferent de religii s-a redus dintotdeauna la același conținut : încrederea omului în propria izbândă)! Credință îi dădea avânturi și puteri nebănuite. Trăgând linie , omul răsturnase sensurile lumii în favoarea lui. Tunetul , din factor de teroare , devenise un argument teologic , întărindu-i tocmai credință și puterile. Teribila moarte avea să fie atrasă de partea omului și convertită în fericita întâlnire cu Marele Necunoscut. Pieirea totală în intestinele viermilor necrofagi promitea însuși raiul. Destinul potrivnic , în loc sa-L doboare , mai mult îl întărea. Omul biruise din nou ! Însă doar în sinea sa , doar lăuntric nu și în lupta reală pe viață și pe moarte. O asemenea Victorie încă ne lipsește … Credința a fost o Invenție minunată a omului , dar și o farsă usturătoare . Ne-a tăiat Ambiția de a ne autodepăși. Câte vieți pierdute de ființe supreme programate să învingă. Câte miliarde de Ifigenii sacrificate în van , jertfiți și jertfitori , de îndoctrinați și îndoctrinatori , de Giordano Bruno și Torquemada , pustnici , muftii , rabini , noroade și popoare , toate dreptcredincioase , autosuficiente și triumfaliste în doctrina lor , unică revelată și mântuitoare. Prelați venerabili , obligați la celibat de doctrina lor , pângăresc și azi copiii enoriașilor , doar fiindcă nu au puterea de a se elibera din comoditatea unei vieți fără sens. Alții , cu sutele de milioane , cred că mântuirea curge doar prin Gange. La fel de mulți se închină la niște statui bondoace , cu picioarele chircite , făcute așa cum s-a putut în urmă cu mii de ani , și nici pe alea nu le retușează mai acătării -acum când sunt atâtea mijloace tehnice-pentru a nu împieta vechile „canoane”. Evul Mediu s-a întors deja , de această dată înarmat cu artileria secolului XXI . Medievalii prezentului nu se vor opri până când nu vor cuceri lumea , iar de nu vor putea , măcar s-o distrugă. Șansa omului civilizat va fi să-și civilizeze semenii ; nu-i poate ocoli , nici înfrunta. Convingerile unui om nu vor fi niciodată cucerite în câmp deschis ori ținutevpriziniere la nesfârșit. Iar lumea , indiferent de nivelul său de civilizație , se lasă cucerită oricând doar de valori mai mari decât cele pe care le posedă. Însă omul civilizat avea Valoare , Noul Grall , în care să creadă el mai întâi și ptr care să se jertfească. Vrea doar să huzurească până la moarte , eventual cât mai ferit de medievali. Grecii antici-o mână de oameni-au căutat răspunsuri și au găsit atâtea , în matematică , în politică , în filozofie , în medicină , în fizică , în tot. Le datorăm nespus de multe. Apoi , medievalii au căuta moaște și giulgiuri. Au găsit și ei atâtea , în câini morți , în oameni , în cârpe , în cadavre pe care le-au tranșat și le-au vândut cu gramul . Omul modern nu mai caută… Îi trebuie un Nou Grall care sa-l stârnească, sa-l miște ca niciodată ! Iar acesta nu poate fi decât unul singur :……”.
P. S. Am reprodus din cartea „Spovedania unui preot ateu” a lui Ion Aion. Este o carte de citit , ptr cei ce vor sa înțeleagă diferența dintre Omul Modern și medievalist ! La sfârșit veți găsi noul CREZ !!!