„Strict contemporan , legătura dintre cinism și adevăr este pusă de așa numita corectitudine politică , ținta de azi a tutoror recuperărilor regresiv conservatoare care , din insulare , tind să devină continentale , lumea însăși. O dată în plus , istoric vorbind , negaționiștii de tot felul-care sunt un popor , de la vlădică până la opincă , au elite și mase , adică cei care nu pot spune deschis că Revoluția franceză nu trebuia să fi avut loc(aceasta este contersionarea schemei lor de gândire) sau , mai ales , că Holocaustul n-a avut loc(sau nu contează atât cât se spune) , spun , în schimb prin sinecdocă , delegat , deplasat(în sens psihanalitic) , dar tot mai apăsat și urlat , că încălzirea climatică nu are loc , că nici corectitudinea politică nu trebuie să aibă loc , că democratizarea drepturilor nu ar trebui să aibă loc. Speră , la fel ca în cazul lui Hitler , că au găsit un clovn , un nebun atât de nebun și de temerar incorect , un killer care să le facă treburile murdare , adică să transpună negaționismul generalizat în program politic. Cei cre nu se aud acum asta speră de la Trump , și ricanează în taină. Logica lor este aceeași cu a celor pe care-i urăsc și de care ar vrea curățată societatea : este logica supradozei , potrivit căreia papilele (căci ei sunt fini degustători ai istoriei , cultura pentru ei este gastronomie a spiritului) , arse , bătucite cu Bush sau , la noi , cu Băsescu , trebuie supraexcitate , surescitate cu de-alde Trump , până la sângerare masochistă , însoțită evident , de chicotit superior. Cei care , tot mai mulți , în coruri tot mai vaste , contestă corectitudinea politică , o fac , spun ei , în numele adevărului , mai mult , al dreptului democratic la opinie , și chiar mai mult încă , mai radical , mai fundamental , adică mai rădăcinos și mai bazal , în numele libertății de expresie ! Corectitudine politică este percepută , și denunțată , ca opunându-se adevărului , ca voință de a rescrie istoria. Opinia publică se fascizează , așadar , din dragoste de adevăr , , pentru că nu poatesă spună adevărul , pentru că adevărul , adică exprimarea lui , ar fi obstrucționată prin politicile artificiale , profund ipocrite , ale corectitudinii politice. Fasciștii își reclamă așadar , dreptul la parresia , ei sunt restauratorii adevărului (dar , așa cum vom vedea , doar ai adevărului lor despre ceilalți). Adevărul trebuie re-instituit , deci pentru început , re-spus , re-afirmat ! Corectitudinea politică a impus false adevăruri , adevăruri făcute , nu născute , altfel spus construite , artificiale , deci pozitiv deconstructive , un fel de politețe neavenită și periculoasă , ca orice cod de conviețuire , pe care , este de datoria lor , a deținătorilor adevărului care duc o luptă de rezistență întru adevăr să-l conteste și să-l eminine din viața publică. Într-un peceptibil , sper indirect liber , cam aceasta ar fi actualitatea lumii : adevărul revine , este repus în drepturi prin reafirmarea lui publică. Prea și-au luat-o devianții și , în general , marginalii și diferiții , ciudații , în cap ! Enough is enough ! Foucault a analizat , totodată , și critica , la fel de antică , co-naturală a cinismului , a acestei pervetiri a parresiei în atac la persoană și în descalificări categoriale de ontologie politică . Ne aflăm , încă odată, într-o situație de cinism-contra-cinism , în care miza instrumentală , procedurală o constituie adevărul și spunerea lui : dreptul la adevăr , în condițiile în care corectitudinea politică ar fi impus contra-adevăruri ne-naturale , ba chiar împotriva firii , care trebuie , prin urmare , negate și distruse printr-o parresie restaurativă , printr-o politică de înapoiere la argument !”
P. S. Mai sus fragment din Postfața(scrisă de Bogdan Ghiu) cărții lui Michel Foucault „Curajul Adevărului …”