Abrutizarea morală și Prostituarea Intelectuală

Trăim sau viețuim ? Ce se întâmplă acum cu noi ? Ce se întâmplă cu virtutea care se numește Morală ? Cum și prin cine se manifestă aceasta ?Agenții de moralitate sunt cei ce săvârșesc acte morale sau imorale ! Cum îi găsim și după ce criterii îi deosebim pe morali de imorali ! Compasiunea sau Cruzimea sunt exprimările ce diferențiază ! Români care și-au pierdut slujbele în vest vor să vină acasă ! Cum reacționează urmașii neînfricaților daci ? Să stea acolo unde au stat și pănă acum ! I-a luat dorul de țară acum ? La Constanța autorități , jurnaliști , oameni din turism protestează violent împotriva acestor “alieni” ! Primele două categorii apărând și conformând-se “înțelepciunii convenționale a maselor” , de dragul votului , respectiv a banului ! Ultimii , din egoist , dar invocând teama de contaminare a hotelurilor ! Ăstora le este străin sentimentul de COMPASIUNE ! Cum ar fi reacționat acești locuitori , care n-au parcurs drumul civilizațional spre cetățean , dacă între “alieni” erau părinții lor , copii lor ? S-au pus ei în situația acelor români care au trăit sentimentul refuzului de a fi primiți în țara lor ? Cunosc ei “și toate câte doriți voi să vă facă alții vouă , asemenea și voi să faceți lor” citat din Evanghelii , sau “ce ție nu-ți place altuia nu-i face” , proverb românesc ? Oamenii din turism , privilegiații fiscalității din România , vor mai mult și mai mult ! Nu le ajunge TVA mic , tichete de vacanță ! I-a învățat Dragnea cu o halcă mare din buget și acum vor s-o facă și mai mare ! De unde nesătuilor ? Când lumea luptă cu virusul , cănd este nevoie de materiale sanitare , de dotarea paturilor din spitale , când bugetul suferă după 12 de pomeni psdiste voi vreți să luați , nu să dați bugetului ! Manifestări ale abrutizării unora dintre locuitori și a “căpitanilor de județ” ! Oameni cu lipsa crasă de bun-simț , mașinării nediferențiabile făcute într-o fabrică de produse de serie , puse în funcțiune de resortul Egoism(pentru unii) , sau teama de supărarea gloatei pentru alții ! Aceste vremuri reclamă la conducere Lideri , nu “costume goale”(oameni ale căror competențe nu le justifică prezența în funcții publice) !
Sistemul sanitar este subfinanțat ! Strigă personalul și unii politicieni le cântă în strună ! Nu-i așa ! Sistemul sanitar este unul corupt , unde șpagă n-a dispărut ! Sistemul sanitar are un buget mare , dar dezechilibrat ! Salariile sunt foarte , foarte mari și pentru cheltuieli materiale n-au mai rămas bani ! Bolnavul trebuie să-și cumpere de la farmacia din colț branule , fașă , medicamente , seringă ! Bani către spitale se duc ptr că noi plătim CASS și sunt sume mari ! Spitalele n-au biocide , n-au tratamente , au în schimb tot felul de viruși ! Unde se duc banii ? Ați văzut vila dnei ministru Sorina Pintea ? Dar a dlui Nelu Tătaru ? Dar clinica din Elveția a lui Oprescu ? Cei ce au jurat , printre altele , “atât cât mă ajută forțele și rațiunea prescripțiile mele să fie făcute spre folosul și buna stare a bolnavilor , să-i feresc de orice daună sau violență” , urmând învățătura celui ce a înființat “școala intelectuală de medicină” din Larisa , renunță la statutul lor de intelectuali și prestează pe bani , alții decât salariu ? Sunt și din aceștia , alături de cei cu demnitate și Devotați profesiei !
Urmărind rețele sociale mă surprinde absența trolilor din Saint-Petersburg care urmează politica lui Putin ! “Dacă Rusia nu poate deveni mai puternică , ea poate să-i facă mai slabi pe alții” , acesta este comandamentul ! Dacă “idioții utili” din România le fac acestora treaba , rușii fac economie de resurse și s-au retras ! Mediul jurnalistic din România ne prezintă statistici despre această grozăvie , coronavirus , numeroși izolați , infectați , decedați ! Această manieră de prezentare a Senzaționalui , se presupune a stimula conformarea la reguli , prin inducerea Fricii ! Și au reușit ! Dar ? Ar trebui să stimuleze și Speranța vindecării și Încrederea că epidemiologii , români sau străini , lucrează la antidot ! Să prezinte antreprenorii care produc măști , ochelari , halate , piese ptr aparatele de ventilație ! Creierul lucrează să găsească căi de supraviețuire ! Densitatea de știri rele induce disperarea , depresia , la care dacă adăugăm sentimentul Însingurarii rezultat din “distanțarea socială” vom elibera saloanele de ATI și le vom aglomera pe cele de psihiatrie ! Dacă stimulăm Încrederea în profesioniști și Speranța victoriei în lupta cu virusul vom mări “Rabatul Social” , expresia disponibilități de a face servicii ptr alți oameni ! Dacă punem “mobilitatea relațională” , capacitatea de a stabili relații cu persoane noi , în locul egoismelor locale , traversăm deșertul !