13-15 Iunie 1990

Eram deputat ales pe lista FSN Constanta, alături de Adrian Manole, Toni Mangiurea, Radu Alexandru, Ion Turlacu, Ion Dumitrescu, Ion Georgescu si N. S. Dumitru. Eram din Medgidia(eu),Mangalia(Radu Alexandru),Harsova(Ion Turlacu),patru constanteni(Adrian Manole, Toni Mangiurea, Ion Dumitrescu, Ion Georgescu) si un bucurestean N. S. Dumitru. Distributia candidatilor in lista , ptr buna reprezentare a localitătilor din judet , este meritul lui Relu Butoi , presedintele organizatiei judetene a FSN. N. S. Dumitru ,trimis de la Bucuresti, era din anturajul dlui Iliescu. Făcuse facultatea de sociologie la Moscova. Tin minte ca , după ce am fost alesi, ne-a sfătuit sa invatam ptr noua noastră profesie, aceea de politicieni. Sa invatam sa ne învingem tractul când vorbim in public, sa invatam despre comunicarea cu oamenii si cu presa, sa ne evaluam potentialitatea analitica sau sintetica si s-o folosim in manifestarea politica. N. S. Dumitru a fost seful grupului parlamentar FSN din Camera Deputatilor si Prim Vicepresedinte al FSN, după ce Claudiu Iordache unul din cei 5 lideri ai revolutiei din Timisoara, a fost înlocuit ptr atitudinea sa prea revolutionar-democratica.

Faceam naveta cu trenul. Aveam rezervat compartimentul 5 din vagonul de clasa I. Din Gara de Nord calatoream cu metroul pana la Universitate si de acolo la Hotel Bulevard unde eram cazati. De la hotel eram preluati de autocare care ne transportau in Dealul Mitropoliei.

13 Iunie 1990. Mergem cu trenul(durata călătoriei Medgidia-Bucuresti era de 2 ore si 17 minute), ne urcam in metrou. Ne apropiem de statia Universitate, ne pregătim de coborâre, metroul nu incetineste, chiar accelerează, trece in viteza prin statie. Pe peronul de la Universitate militari si politisti echipati de razboi(automate la piept, casca de război pe cap). Coboram la statia Piata Unirii. Mergem pe jos spre Hotel Bucuresti. Grupuri de oameni furiosi sparg vitrine, la intersectia cu strada Doamnei un autobuz in flăcări. Unul care se arată conducator îndeamnă grupul de furiosi sa meargă la politia capitalei. Aceasta se afla pe str Eforie, undeva in spatele Hotelului Bulevard. Ajungem la hotel(acesta se afla la intersectia Caii Victoriei cu Bvd Regina Elisabeta, atunci Gheoghe Gheorghiu-Dej). La ora 13.00 vin autocarele sa ne ducă la Camera. De la usa hotelului pana la usa autocarului cordon de politisti care sa ne apere, asa ni se spune. La Camera se tine sedinta grupului FSN. N. S. Dumitru ne anunta „elemente reactionare” au pornit „contrarevolutia” si ca trebuie sa telefonam acasă sa mobilizam oamenii sa vina la Bucuresti ptr apararea democratiei. Se suspenda lucrările si suntem dusi la hotel. Nu pot sta in camera. Ies sa văd ce se petrece. Pe str Eforie la sediul Politiei, agitatie, multi civili , bucurosi ca au cucerit acest sediu. Merg pe bulevard, librăria M. Eminescu, str Academiei, Institutul de Arhitectura, Bvd Magheru oameni furiosi, grupuri dirijate de câte un lider, in cautare de tinte. Fortele de ordine lipsesc. Ma întorc in hotel. Ne adunam ( Toni Mangiurea, Adrian Manole) in camera mea, era la etajul II si aveam balcon din care se vedea intersectia. Suntem ingrijorati. Afara se aud zgomote. Iesim pe balcon. Vedem un grup de oameni care fuge spre Romarta Copiilor, urmariti de o grupa de soldati. Civilii isi construiesc o baricada din containere de gunoi. Din spatele acesteia arunca cu piatra cubica(de unde or fi luat-o)spre soldati, acestia se retrag la o distanta de siguranta. Acalmie. Protestarii se înarmează. Pe str Beldiman era o alimentara si o parcare cu multe masini. Protestarii iau sticle din alimentara, benzina din rezervoarele masinilor si-si fac cocteiluri molotov cu care arunca in soldati. Acestia se apăra cu scuturi. O sticla se sparge de scutul unui soldat si benzina ii cade pe spate. Uniforma se aprinde. Soldatul cu focul pe spate fuge , un altul cu sânge rece fuge după el , il ajunge , ii pune piedica, il întoarce pe spate si-l rasuceste ca pe-o elice pana stinge focul. Furia soldatilor creste, se aud răpăituri de pistol automat, civilii se sperie si fug, dar nu cade niciunul. „Trag cu gloante oarbe ! Pe ei ! ” striga un lider. Nu este ascultat. Frica !!

14 Iunie 1990. După o noapte scurta si agitata, sunt trezit de zgomot. Ies in balcon. La intersectie grupuri de mineri, echipati ca de lucru si inarmati cu bate si topoare stăpâneau locul. Oameni care-i salutau prietenos. Minerii legitimau persoane „dubioase”, purtători de blugi, tineri cu parul lung. Majoritatea se supuneau controlului. Un tânăr refuza. Minierul il ia de piept. Tânărul, constitutie atletica, ripostează impingandu-l pe miner. Minerul striga după ajutor. Tânărul, panicat, fuge prin fata magazinului Romarta Copilului, privind înapoi. Un grup de minieri se odihneau pe iarba din fata magazinului. Unul dintre ei se ridica si-l loveste pe tânăr cu o bată in cap. Corpul acestuia merge înainte iar capul rămâne in urma. Cade. Alti mineri lovesc in tânărul căzut cu picioarele sau cu bâtele. Tânărul nu mai misca. Este tarat pe iarba si stropit cu apa. Am crezut ca l-au omorât ! N-a murit, vigoarea lui a învins bestialitatea ! Este ridicat, legat cu mâinile la spate si tarat catre Politia Bucuresti.